Un tânăr și-a pierdut viața în urma unui grav accident de motocicletă
Radu LUPAŞCU
Un tânăr și-a pierdut viața, duminică, într-un tragic accident, după ce a pierdut controlul direcției, a părăsit drumul și a zburat cu motocicleta prin aer. Bolidul a lovit gardul unei gospodării din localitatea Valea Putnei, iar tânărul a fost proiectat pe acoperișul unei șuri din apropierea drumului. La fața locului a ajuns un echipaj al ambulanței, care i-a acordat tânărului rănit grav primul ajutor, după care l-a transportat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc. Din păcate, însă, medicii nu au mai putut face nimic pentru tânărul cu leziuni grave, care s-a stins. Acesta era un mare iubitor al sportului cu motocicletă, însă se pare că viteza mare cu care circula a făcut bolidul incontrolabil și i-a adus moartea celui aflat la ghidon.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 29 Mai 2017.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.