Monitorul de Suceava

Un tânăr care trebuia să fie în carantină, prins de polițiști pe strada la 3 dimineața

Sandrinio NEAGU

Un tânăr în vârstă de 27 de ani din Șerbăuți s-a ales cu amenzi în valoare totală de 2.500 de lei după ce polițiștii au constatat că a încălcat mai multe reguli. Ilie Horga a fost prins sâmbătă dimineață, în jurul orei 3.30, în stația TPL de la Policlinică. Acesta nu era singur, ci împreună cu doi consăteni, Gheorghe Senciuc, de 21 de ani, și Valentin Hapurne, de 27 de ani. Din verificările efectuate de polițiști s-a constatat că Ilie Horga figura cu măsura carantinării, având obligația de a sta în izolare la domiciliu 14 zile, inclusiv în ziua de sâmbătă, 3 aprilie. În plus, cei trei nu aveau nici declarație pe proprie răspundere pentru a-și justifica prezența pe stradă la acea oră în care legislația actuală nu permite. Mai mult, cei trei nu purtau nici măști de protecție. Ceilalți doi amici de plimbare au primit și ei amenzi, dar câte 1.000 de lei de căciulă.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Aprilie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.