Monitorul de Suceava Reprobabil!

Un tânăr băut a dat foc unei mașini care i-a ieșit în cale

Florin PAIU

Pompierii de la Garda de Intervenție Siret au fost alertați, sâmbătă seară, cu privire la faptul că un microbuz de transport marfă arde pe raza localității Calafindești.

Alarma a venit în jurul orei 20.45, iar autovehiculul se afla pe un teren viran, pe un câmp.

Mașina ardea puternic la interior, iar în scurt timp au reieșit indicii ale unei acțiuni intenționate.

Au fost sesizați și polițiștii de la Siret, care l-au căutat și identificat pe proprietarul mașini.

Din verificările efectuate s-a constatat că microbuzul aparține unui localnic în vârstă de 41 de ani. Acesta abandonase microbuzul în acel loc în urmă cu circa trei săptămâni, din cauza unor defecțiuni tehnice.

Din cercetările polițiștilor a rezultat că sâmbătă seară, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Bălcăuți, care era băut și a trecut prin zonă, a deschis ușa vehiculului și a pus foc în interior. 

Tânărul a fost identificat de către o patrulă de poliție, fiind imobilizat și condus la sediul unității de poliție pentru audieri.

Audiat, tânărul nu a părut a avea un motiv clar pentru gestul său. Fiind beat și văzând mașina abandonată în acel loc, tânărul s-a gândit să îi dea foc...

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, ancheta fiind continuată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Iunie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.