Monitorul de Suceava Circ

Un tânăr a stat cocoțat două ore pe un stâlp, în parcarea Iulius Mall

Florin PAIU

Un tânăr a făcut circ, marți, în zona parcării Iulius Mall, spre râul Suceava, urcându-se pe un stâlp de tensiune, la metri buni înălțime, și refuzând să coboare în jur de două ore. La fața locului au ajuns pompieri și polițiști, primii instalând autospeciala cu autoscară, pentru a-l salva pe tânăr. Acesta a refuzat însă în jur de două ore să coboare și s-a mutat de pe un braț pe altul al stâlpului, pentru a nu putea fi dat jos. Un negociator de la Serviciul de Acțiuni Speciale al poliției județene s-a urcat la tânăr și l-a convins în cele din urmă să coboare.

Abia în jurul orei 16.30, tânărul, echipat corespunzător, cu mască de protecție, a acceptat să fie coborât jos de pompieri. El a fost preluat de o ambulanță SMURD, însă era în stare bună, neavând probleme vizibile. Misiunea de salvare s-a terminat în aplauzele oamenilor adunați să vadă cum se termină nebunia.

Polițiștii au constatat că este vorba de un tânăr de 24 de ani, din Horodniceni,  care a refuzat să-și motiveze gestul în vreun fel. De altfel, acesta nici nu a revendicat ceva și nici nu a amenințat că se sinucide.

Polițiștii prezenți la fața locului au intervenit în civil, ”pentru a asigura un cadru de negociere adecvat”, după cum s-a exprimat comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Tânărul a mai recurs la un gest asemănător în urmă cu ceva vreme.

Intervenția a fost dificilă din cauza riscului de electrocutare, atât pentru tânăr, cât și pentru salvatori.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Decembrie 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.