Pușcărie
Florin PAIU
Un bătrân în vârstă de 78 de ani, din satul Plopeni, orașul Salcea, a fost ridicat de polițiști de la domiciliu în baza unui mandat prin care a fost condamnat la 8 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de „furt” și „executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”.
Bărbatul a fost condamnat inițial cu suspendare, cu termen de încercare de 2 ani, însă nu a respectat una dintre obligațiile impuse, fapt care a dus la anularea beneficiului suspendării pedepsei.
Bărbatul a fost judecat pentru două infracțiuni de furt și una de executare de instalații clandestine pentru ocolirea instalațiilor de măsurare, în dauna DELGAZ Grid.
La faptele mai vechi (din decembrie 2017) a intervenit prescripția, nu și la cele mai noi.
În baza mandatului, polițiștii de la Salcea l-au reținut pe bărbatul de 78 de ani și l-au transportat la Penitenciarul Botoșani, unde își va executa pedeapsa.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Decembrie 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.