Monitorul de Suceava

Un român a încercat să fure o statuie din Roma reprezentându-l pe Sfântul Francisc

 

Un român a încercat să fure o statuie de bronz reprezentându-l pe Sfântul Francisc dintr-o fântână arteziană de la Roma, imigrantul şi un complice italian fiind surprinşi în flagrant şi arestaţi, informează ediţia online a ziarului La Repubblica.

Statuia din bronz, care are aproximativ 1,60 metri, era poziţionată pe Bulevardul Serafico din Roma.

Românul în vârstă de 49 de ani, ajutat de un italian de 47 de ani, reuşiseră să urce într-un vehicul statuia reprezentându-l pe Sfântul Francisc, care are o greutate de 70-80 de kilograme.

Cei doi au fost însă observaţi de o patrulă a carabinierilor, fiind blocaţi şi arestaţi. Statuia Sfântului Francisc a fost recuperată şi nu a suferit avarii.
 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Octombrie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.