Sandrinio NEAGU
O nouă persoană și-a pierdut viața după un accident care a avut loc în cursul zilei de marți pe șoselele din județ. Un autoturism și o motocicletă au intrat în coliziune pe raza comunei Sadova, pe drumul național 17A, care face legătura cu Vatra Moldoviței. În impact au fost implicate 5 persoane, iar una din ele a fost rănită grav și a intrat în stop cardio-respirator. S-au aplicat manevrele de resuscitare, dar acestea s-au dovedit fără folos, echipajul medical fiind nevoit să declare decesul. Traficul a fost blocat total pe ambele sensuri de mers. La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD și cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul și cine este vinovat.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Iulie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.