Monitorul de Suceava Tragic

Un mort şi doi răniţi după un grav accident

Florin PAIU

Grav accident de circulaţie ieri după-amiază în comuna Dărmăneşti. Un localnic aflat la volanul unui autoturism Dacia, aflat pe DJ 209 D, a pierdut controlul asupra volanului pe o porţiune de drum drept, a intrat pe sensul opus de mers şi s-a izbit frontal într-un VW care circula regulamentar.

Gheorghe Maidan, bărbatul de la volanul Daciei, a murit în drum spre spital, în timp ce Corneliu Lefter şi Iulia Brăilescu, şoferul şi pasagerul din maşina care circula regulamentar, au ajuns la Spitalul Judeţean Suceava cu răni destul de grave. Este posibil ca şoferul vinovat de producerea accidentului să fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice, însă acest aspect va fi lămurit abia după efectuarea necropsiei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Noiembrie 2007.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.