Monitorul de Suceava Accident rutier

Un microbuz a intrat pe contrasens, într-un autoturism condus regulamentar

Florin PAIU

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a ajuns la spital, sâmbătă, după ce autoturismul în care se afla, în calitate de pasager pe locul din dreapta față, a fost izbit violent de un microbuz care a intrat pe contrasens. Accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17.30, pe DN 2E, zona dintre Cornu Luncii și Spătărești.

Din cercetările polițiștilor rezultă că Ionuț T., în timp ce conducea o autoutilitară Iveco, nu a păstrat distanța regulamentară în mers față de o mașină din față și a frânat brusc, a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autovehiculul marca VW, condus regulamentar de Gheorghe M..

După cum se vede și în imagini, impactul a fost foarte violent. Autoturismul a fost grav avariat în partea din față, iar microbuzul s-a răsturnat pe o parte. 

Echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat că sunt trei persoane implicate în accident.

Leziuni a acuzat doar bărbatul de 51 de ani, pasager pe locul din dreapta față din VW. Acesta a fost dus cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni. Din fericire, după investigațiile medicale a rezultat că acesta avea doar o contuzie toracică.

Ambii șoferi implicați în accident au putut fi verificați cu etilotestul și s-a stabilit că nu erau băuți.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje de la Serviciului de Ambulanță Județean.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 07 Iulie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.