Florin PAIU
Un microbuz condus de un şofer din Constanța s-a izbit violent într-o căruţă care se deplasa în faţa sa, pe drumul E 85, la ieşirea din municipiul Suceava spre Fălticeni. Accidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 21.00. Deşi atelajul hipo a fost făcut bucăţi, cruţaşul a scăpat cu doar câteva zgârieturi. Poliţia a constatat că atelajul hipo nu era semnalizat corespunzător. Căruţaşul purta vestă reflectorizantă şi a susţinut că avea în mână o lanternă.
Conform anchetei poliţiştilor rutieri, şoferul unei autoutilitare Mercedes Sprinter, Vasilică Iliescu, domiciliat în Constanţa, a intrat în coliziune faţă - spate cu vehiculul cu tracţiune animală, condus de Cristinel Grigore, în vârstă 32 de ani, pe care l-a văzut prea târziu şi nu a mai avut cum evita coliziunea. În urma impactului, şoferul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost diagnosticat cu leziuni uşoare. Căruţaşul, care acuza o serie de leziuni, a refuzat să fie investigat medical. El a declarat că a scăpat cu viaţă pentru că a sărit în şanţ în momentul impactului şi nu a avut nimic să-şi reproşeze cu privire la semnalizarea vehiculului pe care îl conducea. El a dat vina pe şoferul din Constanţa, acuzând că circula cu viteză prea mare.
În urma verificării cu aparatul etilotest, a rezultat că şoferul nu era băut, în timp ce căruţaşul avea o concentraţie de 0,85 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Septembrie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.