Monitorul de Suceava

Un incendiu a mistuit casa în care locuia fiica primarului din Milişăuţi

Florin PAIU

Un incendiu foarte puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri la o gospodărie din Milişăuţi, în casa în care locuiau fiica primarului, cei doi copii minori ai acesteia şi socrii femeii. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 1.40. Din cauza vântului puternic focul a pus în pericol iminent şi alte două gospodării. „La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la întreaga gospodărie, fiind afectate casa şi anexele, precum şi la o construcţie din gospodăria învecinată. Din cauza orei târzii, incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere, iar vântul puternic şi cantităţile mari de materiale combustibile au favorizat propagarea cu repeziciune a flăcărilor, care puneau în pericol locuinţele din imediata apropiere”, se arată într-un comunicat al pompierilor militari. La faţa locului au fost mobilizate nu mai puţin de 11 autospeciale cu apă. Din cauza cantităţii foarte mari de material combustibil (incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de 400 de mp) pompierii au fost nevoiţi să se alimenteze cu apă din râul Suceava, de la o distanţă de aproximativ 500 de metri. Focul a distrus în totalitate gospodăria în care trăiau cele cinci persoane. Din fericire, la vecini focul a provocat doar pagube minore. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, produs de la un mijloc de iluminat lăsat sub tensiune, într-o anexă. Forţele de intervenţie au lichidat incendiul vineri dimineaţă, în jurul orei 6.00.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Februarie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.