Monitorul de Suceava Flăcări

Un incendiu a distrus marţi un adăpost de animale la Dumbrăveni

Radu LUPAŞCU

Un incendiu izbucnit marţi după-amiază, în jurul orei 16.00, a cuprins şi distrus un adăpost de animale din comuna Dumbrăveni. Focul a pornit din interiorul clădirii şi s-a extins cu repeziciune, cuprinzând întreaga clădire amplasată aproape de intrarea în comuna Dumbrăveni, dinspre Suceava. La faţa locului au acţionat două echipaje de intervenţie din partea ISU Suceava – Detaşamentul de Pompieri Suceava, care în scurt timp au reuşit localizarea şi apoi lichidarea incendiului. Din fericire, echipele de intervenţie au reuşit să salveze casa din gospodărie, urmând a fi evaluate pagubele produse în incendiu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Iunie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.