Prejudiciu mare recuperat
Florin PAIU
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a furat o borsetă în care se aflau 3.600 de euro şi 200 de lei din maşina unui şofer care l-a luat la ocazie, însă, la scurt timp, individul a fost prins de un poliţist, prejudiciul fiind recuperat. Luni, în jurul orei 15.00, şeful Postului de Poliţie Ilişeşti a fost sesizat direct de un conducător auto că, în timp ce se deplasa dinspre Suceava spre Gura Humorului, a luat la ocazie un tânăr care, pe parcursul deplasării, i-a sustras borseta cu bani care se afla pe bordul maşinii. Păgubitul, un bărbat din Timiş, a sesizat furtul în timp ce se afla pe raza comunei Ilişeşti, astfel că a oprit şi a cerut ajutor la postul de poliţie. Pasagerul hoţ a coborât din maşină şi a luat-o la fugă.
Şeful de post, ajutat de un localnic, a plecat în urmărirea suspectului, ajungându-l din urmă în zona cartierului de romi din Ilişeşti. La controlul corporal şeful de post a găsit întreaga sumă de bani.
Autorul a fost identificat în persoana lui Flore Nechita, în vârstă de 35 ani, din județul Bistrița-Năsăud, cunoscut cu antecedente penale.
După ce şi-a recuperat banii, bărbatul din Timiş a plecat mai departe, declarând că s-a împăcat cu hoţul şi nu doreşte să depună plângere.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 25 Mai 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.