Totodată, inspectorul şcolar general de la Inspectoratul Şcolar Bucureşti, Stelian Fedorca, a afirmat că mai mulţi indivizi din afara liceului au avut o altercaţie verbală cu doi elevi, conflictul degenerând. Astfel, agresorii ar fi luat o sabie dintr-o maşină, i-au urmărit pe cei doi elevi până în clasă, trecând neobservaţi de pază şi l-au rănit uşor în barbă pe unul din adolescenţi. Elevii asistau, în acel moment, la ora de religie.
Fedorca a adăugat că indivizii au fost identificaţi datorită sistemului de supraveghere video de care beneficiază şcoala şi că poliţia îi va prinde pe agresori.
Inspectorul a precizat că niciunul din cei doi liceeni nu a avut nevoie de spitalizare şi că ei se află în liceu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a spus că incidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 14.45, fiind raportat la scurt timp după ora 15.00. Arma cu care a fost atacat adolescentul ar fi fost o sabie cu lama de aproximativ 50 de centimetri lungime.
Comisarul Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, a precizat că agresorii au fost doi foşti elevi ai Liceului Industrial nr. 12, însoţiţi de alte două persoane necunoscute. Potrivit comisarului, cei patru au dispărut după incident.
Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Ianuarie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.