La Pătrăuţi
Sergiu RUSU
Un individ în vârstă de 60 de ani şi-a bătut concubina, pe motiv că femeia i-ar fi făcut avansuri unui bărbat pe care proprietarul l-a invitat la el acasă.
Toată povestea s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 22.00, iar victima a fost transportată la spital, unde a rămas internată.
Din primele cercetări ale poliţiei s-a stabilit că Dumitru L., din comuna Pătrăuţi, a venit acasă marţi seară cu un amic de-al său, Benone T., şi au consumat împreună băuturi alcoolice. După ce musafirul a plecat, Dumitru L. şi-a luat la pumni concubina, o femeie în vârstă de 42 de ani, din judeţul Botoşani, susţinând că aceasta i-ar fi făcut ochi dulci celuilalt bărbat.
„La fața locului a fost solicitat și un echipaj de ambulanță, care a transportat-o pe victimă la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, cea în cauză fiind internată cu diagnosticul traumatism cranio-facial, echimoză orbital bilaterală, contuzie”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Dumitru L. s-a ales cu dosar penal pentru loviri sau alte violenţe.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Octombrie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.