Incendiu
Sergiu RUSU
Un puternic incendiu a izbucnit, ieri dimineaţă, într-o gospodărie din satul Mihoveni, comuna Şcheia, şura, o bucătărie de vară şi un autoturism Dacia 1410 fiind distruse de flăcări.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, incendiul a fost anunţat la ora 7:30, la faţa locului fiind trimise două autospeciale şi echipaje din cadrul Detaşamentului de pompieri Suceava.
La sosirea pompierilor, flăcările cuprinseseră şura şi acoperişul bucătăriei de vară, fiind la un pas de a se extinde la casa din apropiere şi restul gospodăriei.
Incendiul a fost stins în jurul orei 9:15, pompierii stabilind că focul a pornit de la autoturismul aflat în şură, în urma unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
„Au ars şura, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de 100 mp, un autoturism Dacia 1410, un utilaj hipo şi diverse unelte agricole, toate aflându-se în interiorul şurii, precum şi acoperişul bucătăriei de vară, pe o suprafaţă de 50 mp. Au mai ars circa trei mc lemne de foc şi aproximativ 30 mc polistiren, degradându-se tâmplăria din PVC şi pereţii portanţi ai bucătăriei de vară”, se precizează în comunicatul ISU Suceava.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Februarie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.