28 de km
Luigi BĂRĂGOIU
Aproape 250 de rădăuţeni, cu vârste cuprinse între 5 şi 60 de ani, au participat ieri la o acţiune ciclistă, acţiune care a însemnat un tur de agrement de circa 28 de kilometri, pe ruta Piaţa Centrală Rădăuţi– Dealul Osoi – Horodnic de Sus – Marginea – Volovăţ – Piaţa Centrală.
Directorul Colegiului Tehnic Rădăuţi, profesorul Gelu Ţugulea, organizatorul acţiunii, a declarat că „Acţiunea noastră face parte dintr-un program care se desfăşoară în cadrul unităţii, programul <Fii verde>, derulat în cinstea Zilei Mondiale a Mediului. Alături de tur, pe agenda noastră mai figurează igienizarea albiei pârâului Suceviţa în zona municipiului, un concurs de însemne şi logo-uri, precum şi alte acţiuni. Turul ciclist are rolul de a promova mişcarea fizică organizată”.
Acţiunea de ieri s-a încheiat cu un concurs de îndemânare la care au participat cei mai tineri dintre cicliştii rădăuţeni.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Iunie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.