Monitorul de Suceava

Trupurile tinerilor înecaţi în iazul Lipoveni, recuperate de scafandri

Florin PAIU

Cei doi tineri înecaţi luni seară în iazul Lipoveni au fost găsiţi de scafandri în această dimineaţă, la interval de aproximativ 40 de minute.

Vasile Sesermen, în vârstă de 25 de ani, şi Adi Serbiuc, de 31 de ani, intraseră în apă cu o barcă pneumatică şi, ajunşi într-o zonă adâncă, au sărit în apă să facă baie. Ca din senin vremea s-a stricat şi a început să bată vântul, barca fiind luată de valuri, iar cei doi murind înecaţi.

Pe parcursul nopţii de luni spre marţi, până aproape de ora 3.00, pompierii de la Detaşamentul Suceava au efectuat operaţiuni de căutare cu bărcile pneumatice, însă fără succes.

În această dimineaţă la faţa locului au ajuns trei scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui. Trupurile celor doi au fost recuperate de la aproximativ şapte metri adâncime. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Iunie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.