În Burdujeni
Sergiu RUSU
Trei minore în vârstă de 5, 6 şi respectiv 10 ani au fost tâlhărite, sâmbătă după-amiază, într-o scară de bloc din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Potrivit poliţiei, fapta s-a petrecut în jurul orei 16:00.
Cele trei minore se aflau în apropierea unei şcoli, în momentul în care a apărut un individ necunoscut şi le-a spus că în zonă sunt patru ţigani care fură cercei de la fetiţe. Necunoscutul le-a cerut fetelor să intre cu el într-o scară de bloc din apropiere, iar aici să-şi dea jos cerceii.
Văzând că minorele ezită, individul a început să le ameninţe, luându-le cele trei perechi de cercei, iar de la una dintre ele şi un telefon mobil, după care a dispărut din zonă.
„În cauză s-au dispus măsuri operative, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 31 Octombrie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.