Monitorul de Suceava Vicşani

Ţigări ascunse în ventilatorul locomotivei de tren

Luigi BĂRĂGOIU

Echipa de control din Punctul de Trecere de Frontieră Feroviar Vicşani a descoperit, joi seară, într-un tren de marfă care se deplasa pe ruta Ucraina –România, într-o locomotivă izolată din componenţa garniturii, 160 de pachete de ţigări  marca Viceroy, ascunse  în ventilatorul de aer. Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Seriţan, în urma verificărilor efectuate de echipa de control s-a stabilit că acestea aparţin mecanicului Gheorghe M., în vârstă de  56 de ani, domiciliat  în localitatea Truşeşti. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 790 lei, a fost reţinută în vederea confiscării de către organele vamale, iar proprietarul acestora a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Iunie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.