Monitorul de Suceava Definitiv

Tehnicianul silvic care a provocat un accident mortal a scăpat de închisoare

Sandrinio NEAGU

Un bărbat din comuna Şcheia, tehnician silvic în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Suceava, a scăpat de închisoare după ce a provocat un accident mortal şi a părăsit locul faptei. Dacă iniţial Liviu Bazarcă, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnat de Judecătoria Suceava la 1 an şi 2 luni de închisoare cu executare, Curtea de Apel Suceava a decis ieri să menţină pedeapsa, numai că aceasta să fie suspendată, astfel încât bărbatul nu va ajunge în spatele gratiilor.

Accidentul s-a petrecut pe 24 aprilie 2013, în jurul orei 23.00, pe DJ 174, în comuna Şaru Dornei. În acea noapte, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Şaru Dornei, a fost găsit mort într-un şanţ de la marginea drumului, leziunile de pe corp indicând clar că a fost lovit de o maşină. Cu ajutorul unor camere de vederi instalate într-o intersecţie din zona în care a avut loc accidentul, poliţiştii au verificat zeci de autoturisme, ajungând la concluzia că autoturismul implicat în accident este unul de teren, marca Nissan.

Înainte de a fi găsit de poliţişti, la mai bine de 48 de ore de la accident, Liviu Bazarcă s-a prezentat de bunăvoie la poliţie, unde, în primă fază, a declarat că a fost convins că a lovit o căprioară sau un câine, nicidecum un om. Şoferul a declarat chiar că a oprit şi a coborât din autoturism şi, nevăzând nici o persoană în zona unde a auzit lovitura, a urcat din nou la volan şi a plecat mai departe.

Cert este că inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru cele două infracţiuni amintite, procesul începând la Judecătoria Vatra Dornei în martie 2015.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Februarie 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.