Cetăţean de onoare
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a primit, ieri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Sibiu, precum şi cheia oraşului, în cadrul unei ceremonii organizată la sediul Primăriei din localitate.
Premierul a fost însoţit de soţia sa, Ioana Tăriceanu.
Şeful Guvernului a apreciat activitatea primarului oraşului Sibiu şi modul eficient în care au fost cheltuiţi banii alocaţi de Guvern.
La finalul ceremoniei, Tăriceanu şi-a amintit că prima dată când a vizitat Sibiul, în anii '60, împreună cu tatăl său, a fost plăcut impresionat de tradiţiile şi obiceiurile diferite de mediul din Bucureşti, dar şi surprins de "aerul prăfuit" al oraşului, afectat de procesul industrializării.
Ulterior, a revenit la Sibiu, în principal pentru cursa de viteză în coastă de la Păltiniş.
El a arătat că spre deosebire de modul în care arăta chiar în urmă cu zece ani, municipiul Sibiu s-a schimbat radical în bine.
"Titlul primit mă onorează şi mă obligă pentru ca eforturile pe care le face Sibiul să se finalizeze pe toate planurile", a spus Tăriceanu.
Surse din cadrul Primăriei Sibiu au declarat că premierul a fost propus pentru primirea acestui titlu pentru sprijinul pe care l-a oferit la susţinerea Programului "Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007", prin Ministerul Culturii şi Cultelor, dar şi pentru banii pe care i-a alocat pentru repararea şcolilor din Sibiu şi pentru modernizarea Aeroportului.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Noiembrie 2007.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.