Monitorul de Suceava Fotbal Club Cetatea

Sucevenii vor să joace la Ploieşti într-o vineri

Gabriel TODERASCU

Conducerile grupărilor CSM Ploieşti şi Cetatea Suceava s-au pus de acord pentru a devansa cu o zi meciul direct din etapa a XXV-a, programat în data de 18 aprilie. „Preşedintele prahovenilor, Marian Manea, a răspuns afirmativ cerinţei noastre. Dorim să jucăm cu o zi mai devreme pentru că deplasarea la Ploieşti este una lungă şi riscăm să ne prindă noaptea de Înviere pe drum. Vom trimite astăzi Federaţiei Române de Fotbal solicitarea noastră şi sperăm să primim răspuns afirmativ”, a declarat preşedintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan.

În altă ordine de idei, conducătorul sucevean a anunţat că săptămâna viitoare fotbaliştii pregătiţi de Ovidiu Murariu vor încasa o primă de victorie restantă, dar şi salariile aferente lunii februarie.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Aprilie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.