Monitorul de Suceava În această lună

Sucevenii îşi vor primi pensiile mai repede

Adina TUDOSE

Pensionarii din judeţul Suceava îşi vor primi pensiile înainte de Crăciun. Potrivit directorului Casei Judeţene de Pensii (CJP) Suceava, Robert Marian, plata drepturilor de pensie şi a indemnizaţiilor pentru legi speciale se va face anticipat, în luna decembrie, în conformitate cu adresa Casei Naţionale de Pensii şi alte Asigurări Sociale (CNPAS) nr. 1547/29.11.2007.

Plata drepturilor de pensie din sistemul public, precum şi a altor drepturi prevăzute de legile speciale care se achită prin poştă, se va efectua  în intervalul 12 – 24 decembrie, la domiciliul beneficiarilor, şi până în data de 27 decembrie, la ghişeele subunităţilor poştale, în cazul celor avizaţi la domiciliu.

În acelaşi timp, tranşele de virare a sumelor necesare plăţii drepturilor de mai sus către Poşta Română sunt efectuate în 7 decembrie (tranşa I), în 10 decembrie (tranşa II), în 13 decembrie (tranşa III) şi în 19 decembrie (tranşa IV).

Drepturile de pensie aferente lunii decembrie, în cazul beneficiarilor care au optat pentru plata prin cont bancar sau conturi card la băncile cu care CNPAS are încheiate convenţii, se va efectua începând cu data de 14 decembrie, prin cardurile personale ori la ghişeele băncilor.  



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Decembrie 2007.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.