Handbal
Marius SUIU
Partea a doua a jocului avea să fie una catastrofală pentru elevii antrenorilor Petru Ghervan şi Leonard Bibirig, care nu s-au mai regăsit ca în prima repriză, în faţa unui adversar mult mai motivat decât în alte meciuri pe care le-au pierdut în acest campionat. Studenţii au greşit foarte mult, mai ales la recepţia mingii, fapt ce le-a stopat din faşă multe contraatacuri, cu care în prima repriză şi-au surprins adversarii.
Nici portarii suceveni nu au mai apărat ca în prima parte, în final, reprezentanta României în Liga Campionilor impunându-se la nu mai puţin de 11 goluri, scor 40 – 29.
Ghervan: „În partea a doua nu am ţinut ritmul”
„După o primă repriză destul de bună, în partea a doua nu am mai reuşit să ţinem ritmul în faţa unei echipe ce a intrat în teren după pauză şi a jucat cu mai multă ambiţie, din teama de a nu suferi o nouă înfrângere. Din păcate scorul a luat proporţii când nu ne-am concentrat aşa cum trebuie şi am greşit mingi simple ce ne-ar fi ţinut în joc”, a declarat la final antrenorul Petru Ghervan.
După această înfrângere, Universitatea a căzut un loc în clasament şi ocupă poziţia a noua, după Steaua, ce are acelaşi număr de puncte şi aceeaşi diferenţă la golaveraj, dar are mai multe goluri înscrise.
Într-o partidă disputată în avans, tot aseară, Ştiinţa Bacău a reuşit să se impună pe teren propriu în faţa HCM-ului din Constanţa, scor 27 – 25, şi astfel să-i egaleze pe constănţeni în clasament.
Clasamentul Ligii Naţionale de Handbal:
1. HCM Constanţa 10 8 0 2 282 230 16Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Noiembrie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.