Monitorul de Suceava Liga a III-a

Sporting cedează la Iaşi în confruntarea cu Ştiinţa Miroslava

Gabriel TODERAŞCU

 

Grupările de Liga a III-a Ştiinţa Miroslava şi Sporting Suceava s-au întâlnit ieri într-un meci amical, găzduit de terenul sintetic din Iaşi. Câştig de cauză a avut în final formaţia ieşeană, care s-a impus cu scorul de 3-2, după ce la jumătatea partidei alb-verzii conduceau cu 2-0.

Abordând prima repriză cu echipa standard, sucevenii au evoluat dezinvolt şi au intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, graţie reuşitelor semnate de Ivan şi Şuleru. În partea a doua, pe fondul schimbărilor efectuate de antrenorul Mihai Guriţă, sucevenii au pierdut controlul partidei şi au cedat în extremis.

Managerul CS Sporting, Ciprian Anton, a declarat: „Am dominat jocul atât timp cât am evoluat într-o formulă de echipă foarte apropiată de cea ideală. Cu acest prilej am observat că echipa Ştiinţa Miroslava s-a întărit în intersezon cu mai mulţi fotbalişti cu experienţă şi nu mai seamănă deloc cu formaţia care a încheiat prima jumătate a sezonului pe penultima poziţie”. Printre jucătorii transferaţi de gruparea ieşeană în pauza de iarnă se află şi fostul mijlocaş al Rapidului Suceava Vlad Gheorghiu.

Sporting a evoluat în alcătuirea Pascal – Kuruc, Ferariu, Amănăloaie, Pantea – Azaharioaei, Ivan, Stănescu, P. Bosancu – Nechitoaia, Şuleru. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Longher, Giuliani, Gheorghiciuc, Lumaicu, Cutaş, Pamparău şi Alex Moldovan, mijlocaşul în vârstă de 19 ani despărţindu-se la finalul săptămânii trecute de concitadina Rapid.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Februarie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.