Monitorul de Suceava

Spectacolul „Hamlet”, la Centrul Cultural Siret

Daniela MICUŢARIU

Centrul Cultural Siret va găzdui joi, 21 septembrie, de la ora 16:00, spectacol coregrafic „Hamlet”, spectacol ce transpune prin mișcare problematicile textului lui William Shakespeare într-un scenariu adaptat după textul acestuia. Textul coregrafic este bazat pe descompunerea personajelor și înțelegerea acestora dincolo de prima citire: „Un om poate pescui cu un vierme care a mâncat dintr-un rege și poate mânca apoi din peștele care s-a hrănit cu acel vierme. Hamlet, o lume care îmbrățișează fragilitatea firii omenești și transparența acesteia într-un Elsinore ce pare că se mărește de la zi la zi. Ce sens mai au cuvintele? Cât de mare este un om într-o lume mică? Viață. Taină. Hamlet. Putem spune: vorbe, vorbe, vorbe…”

„Hamlet” este produsul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Regie și coregrafie: Gabriel Scalschi; Distribuție: Juan Cruz Luque, Răzvan Vieriu, Tcaciuc Andrei, Sebastian Munteanu, Georgiana Dimitrescu, Gabriel Scalschi; Costume și decor: Jeni Stănilă.

Bilete și abonamente se pot achiziționa de pe iabilet.ro.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Septembrie 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.