Monitorul de Suceava

Spectacol caritabil al Colegiului de Artă, luni, la cinema Modern

Adelina TALPALARIU

Elevii şi profesorii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”  Suceava organizează luni, 18 decembrie, un eveniment cultural de binefacere, găzduit de sala cinematografului Modern, de la ora 18.00.

Pe lângă concertul cu specific de Crăciun, evenimentul cuprinde şi o expoziţie cu vânzare, cu lucrări aparţinând elevilor de la clasele de arte vizuale.

Intrarea este liberă, însă se pot face donaţii de obiecte vestimentare, rechizite, jucării, alimente şi bani, toate urmând să fie donate către Centrului de Plasament ”Speranţa”.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi Centrul de Plasament „Speranţa”. 



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Decembrie 2017.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.