Monitorul de Suceava La Iaslovăţ

Spargere de 2.700 de euro de la o societate de transport marfă

Florin PAIU

Autori necunoscuţi de poliţie au dat o spargere la biroul unei societăţi de transport internaţional marfă din Iaslovăţ, furând suma de 2.700 de euro.

Sâmbătă seară, în jurul orei 21.00, Mihai I., în vârstă de 39 de ani, din comuna Iaslovăţ, i-a anunţat pe lucrătorii Secţiei de Poliţie 3 Marginea că locuinţa proprietate în care se află şi biroul firmei sale a fost spartă.

Poliţiştii au constatat că în aceeaşi zi, intervalul ora 16.00-21.00, când partea vătămată nu s-a aflat în casă, hoţii au forţat uşa de acces în casă, pătrunzând apoi în biroul societăţii. Aceştia au vizat mai întâi o casetă de pe un perete, în care însă de aflau doar documente şi o ştampilă.

Apoi, dintr-un sertar al biroului, hoţii au luat suma de 2.700 de euro.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Octombrie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.