Monitorul de Suceava

Șoferul care a zburat cu tirul într-o râpă la Dănila a scăpat cu viață

Sandrinio NEAGU

Șoferul care vineri după-amiază a ajuns cu tirul într-o râpă adâncă de 7 metri din zona Dănila, pe de pe drumul european 85, a scăpat cu viață.

Înainte de a ajunge în râpă, tirul a rupt 65 de metri din parapetele metalic de pe marginea drumului, un indiciu că șoferul ucrainean în vârstă de 58 de ani circula cu viteză mare, asta în condițiile în care afară ploua.

Bărbatul care se afla singur în cabina tirului a rămas prizonier, iar pentru scoaterea sa a fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare ale ISU Suceava.

A fost preluat de un echipaj medical, care l-a transportat la Spitalul Clinic de Urgență Suceava, unde i s-a pus diagnosticul ”fractură de claviculă și contuzie abdominală”.

Ucraineanul a fost testat și cu aparatul etilotest, care a indicat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum.

Tirul care era încărcat cu detergenți de rufe și degresanți de bucătărie se deplasa dinspre frontieră spre municipiul Suceava.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Iulie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.