Pe străzile judeţului
Florin PAIU
Patru şoferi au fost prinşi băuţi la volan cadrul acţiunilor de control ale poliţiei, desfăşurate seara şi noaptea, în intervalele orare în care, o demonstrează statisticile, pe şosele circulă mulţi conducători auto aflaţi în stare de ebrietate. Mai întâi, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1.00, o patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, aflată în serviciul de patrulare, control şi supraveghere a traficului rutier pe strada Universităţii, l-a oprit pe Gabriel C., un tânăr în vârstă de 20 de ani, localnic, care, precizează Poliţia, emana halenă alcoolică. Tânărul şofer a fost pus să sufle în etilotest, rezultatul fiind 0,58 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, alegându-se cu dosar penal
Un alt şofer băut a fost depistat joi seară, în jurul orei 19.00, pe DN 2H, în oraşul Milişăuţi. Dorin B., în vârstă de 45 de ani, din Rădăuţi, aflat la volanul unui autoturism, avea o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi acestuia fiindu-i întocmit dosar penal.
Două ore şi jumătate mai târziu, un alt şofer pericol public a fost tras pe dreapta pe Bulevardul Bucovina din Gura Humorului. Mihai T., în vârstă de 29 de ani, localnic, avea o concentraţie de 0,49 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, peste limita contravenţională de 0,40 mg/l, astfel că şi el s-a ales cu dosar penal.
În noaptea de joi spre vineri, la 2.30, pe raza oraşului Vicovu de Sus, a fost depistat şi şoferul Nicu B., în vârstă de 20 de ani, localnic, care avea o concentraţie de 0,54 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Septembrie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.