Monitorul de Suceava Pe DN 17

Șofer de microbuz transport persoane, amendat cu 4.000 de lei pentru șase călători în plus

Sergiu RUSU

Nu mai puțin de 99 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii Serviciului Rutier Suceava în cadrul unei acțiuni de verificare în  trafic a conducătorilor din domeniul transporturilor rutiere publice, au anunțat vineri reprezentanții Inspectoratului de Poliție Judeţean Suceava.

Acţiunea s-a desfășurat în cursul zilei de joi, valoarea totală a amenzilor fiind de aproape 51.000 de lei.

Printre cei sancționați se numără şi un bărbat în vârstă de 32 de ani, prins pe DN 17, în localitatea Stroieşti, conducând un microbuz de transport persoane, în care avea şase călători în plus faţă de limita maximă admisă.

Poliţiştii i-au dat o amendă de 4.000 de lei.

Un operator de transport a primit în schimb o amendă de 5.000 de lei, după ce o autoutilitară a societăţii a fost oprită în trafic, iar la control şoferul nu a prezentat un număr necesar de diagrame.

Bilanţul acţiunii de joi s-a concretizat şi în constatarea unei infracţiuni, reţinerea a trei permise de conducere şi retragerea a cinci certificate de înmatriculare. 



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Ianuarie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.