Monitorul de Suceava Fotbal – Juniori Liga a IV-a

Siretul a scăpat cu bine din confruntarea cu Sporting

Gabriel TODERASCU

Derbiul campionatului dintre Sporting Suceava şi Zimbrul Siret s-a încheiat nedecis, 2-2. Acest rezultat îi avantajează pe sireteni, care au acum drumul deschis pentru cucerirea titlului de campioni judeţeni. Poziţia a doua a clasamentului pare a fi adjudecată de Sporting Suceava, în vreme ce pentru treapta a treia a podiumului continuă să se bată un număr de patru formaţii, este vorba de CS Gura Humorului, Unirea Boroaia, FC Marginea şi Dorna Vatra Dornei. Cea mai categorică victorie a rundei a XXXI-a a fost repurtată de Rapid II Mihoveni, 7-0 în confruntarea cu Foresta Moldoviţa. Într-un al joc al etapei, Bucovina Rădăuţi şi Unirea Boroaia au încheiat nedecis, scor 1-1.

 

Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XXXI-a în întrecerea juniorilor de la Liga a IV-a:

Foresta Mălini – CSM Dorna Vatra Dornei      3 – 0

Rapid II Mihoveni – Foresta Moldoviţa  7 – 0

Rarăul Câmpulung Moldovenesc – CS Gura Humorului    0 – 1

Sporting Suceava – Zimbrul Siret  2 – 2

Minerul Iacobeni – Viitorul Liteni3 – 1

Bucovina Rădăuţi – Unirea Boroaia        1 – 1

Floconstruct Pătrăuţi – Voinţa Stroieşti  2 – 1

Bucovina Frătăuţii Noi - Steaua Dumbrăveni 3-0

FC Marginea a stat.

 

Clasament 

1. Zimbrul Siret  29     23     3       3       90-23                  95

2. Sporting Suceava     29     21     3       5       110-37       87

3. CS Gura Humorului29     18     3       8       73-37                  75

4. Unirea Boroaia         29     18     3       8       74-47                  75

5. FC Marginea   29     18     2       9       104-57                 74

6. Dorna Vatra Dornei29     18     1       10     76-51                  73

7. Bucovina Frătăuţii Noi      29     15     5       9       70-53                  65

8. Florconstruct Pătrăuţi       29     15     3       11     81-70                  63

9. Voinţa Stroieşti        30     13     3       14     70-63                  55

10. Viitorul Liteni        30     11     5       14     62-74                  49

11. Foresta Mălini        29     11     2       16     66-63                  46

12. Rapid CFR II Mihoveni   29     11     2       16     77-90                  46

13. Bucovina Rădăuţi   29     10     4       15     47-57                  44

14. Foresta Moldoviţa  29     9       2       18     62-85                  38

15. Steaua Dumbrăveni         30     8       2       20     36-66                  34

16. Minerul Iacobeni    29     5       0       24     26-150       20

17. Rarăul Câmpulung29     2       1       26     35-129       9

Notă: La victorie se acordă 4 puncte!



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Mai 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.