La mânie
Radu LUPAŞCU
Un tânăr de 18 ani s-a ales cu dosar penal pentru distrugere după ce, supărat fiind, a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de joc electronic. Incidentul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 19, la o sală de jocuri din municipiul Suceava. Echipa operativă de poliţişti care s-a deplasat la locul faptei a constatat că Severius C., de 18 ani, din municipiul Suceava, jucase la păcănele miercuri după-amiază în sala de jocuri şi pierduse suma de 700 de lei. Nervos din cale afară, tânărul a găsit de cuviinţă să se răzbune pe aparatul care i-a produs paguba, lovind cu pumnul în sticla protectoare a ecranului touch screen, distrugându-l. Dispecerul de pază al firmei căruia îi aparţine sala de jocuri a fost cel care a sunat la 112, sesizând distrugerea provocată la unul dintre aparatele de joc ale sălii.
Tânărul care a produs incidentul a fost audiat de poliţişti şi a recunoscut fapta pe care a comis-o. Din cauza absenţei din localitate a administratorului societăţii nu s-a putut stabili încă valoarea prejudiciului comis de tânărul supărat. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Suceava continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Februarie 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.