Monitorul de Suceava

Shania Twain a vândut în scopuri caritabile pantofii din cauza cărora a căzut la CMT Music Awards

 

Cântăreaţa canadiană Shania Twain a vândut în scopuri caritabile perechea de pantofi cu toc din cauza cărora a căzut, în iunie, la gala CMT Music Awards 2011, informează contactmusic.com.

Shania Twain a avut parte de un moment stânjenitor în luna iunie, în timpul galei CMT Music Awards, organizată în oraşul Nashville, după ce s-a împiedicat şi a căzut pe scenă, în momentul în care îi înmâna un premiu cântăreţului de muzică country Blake Shelton.

Cântăreaţa canadiană şi-a trecut semnătura pe această pereche de pantofi, pe care i-a scos la licitaţie pe 11 august, şi a donat suma încasată - 9.000 de dolari - în beneficiul fundaţiei de caritate Shania Kids Can, o organizaţie ce oferă sprijin educaţional copiilor dezavantajaţi.

Shania Twain a vândut circa 75 de milioane de albume într-o carieră de 17 ani. Printre piesele ei cele mai cunoscute se numără cântecele "Come On Over", "That Don't Impress Me Much" şi "Man! I Feel Like a Woman". La începutul lui iunie, ea a primit o stea pe Walk of Fame, la Hollywood.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Septembrie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.