Monitorul de Suceava Scandalul şpăgii

Şeful poliţistului arestat pentru şpagă, cercetat de mai marii IPJ

Sergiu RUSU

La o zi după arestarea preventivă a agentului şef adjunct Constantin Ivan (33 de ani), din cadrul Poliţiei oraşului Salcea, subofiţerul acuzat că a măsluit un dosar penal în schimbul unei şpăgi de 1200 de euro, mai marii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) au dispus demararea cercetării prealabile faţă de şeful poliţistului încarcerat, comisarul şef Sorin Luchian. Acesta va fi cercetat de o comisie de ofiţeri din IPJ Suceava pentru management defectuos şi pentru că nu şi-a controlat cum trebuie subordonaţii, urmând, cel mai probabil, să fie destituit din funcţia de şef al Poliţiei Salcea.

Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, şeful IPJ Suceava, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, a confirmat că a dispus cercetarea prealabilă faţă de comisarul şef Luchian şi a declarat că a cerut verificarea modului în care au fost întocmite toate dosarele penale înregistrate la Poliţia Salcea, începând din anul 2006.

„Dacă avea 200 de subordonaţi mai înţelegeam, dar aşa... Să nu uităm că până acum câţiva ani acolo era post de poliţie cu 3-4 poliţişti. El (n.r.-comisarul şef Luchian) răspunde direct de oamenii săi. Cazul agentului de la Salcea trebuie să fie un exemplu pentru toţi ceilalţi poliţişti care ar putea să fie tentaţi. Şi anul acesta, ne vom concentra atenţia şi pe linia prevenirii corupţiei interne. Cine ştie, poate o să aibă surprize şi alţii?!”, a conchis şeful IPJ Suceava.

Comisarul şef Todiruţ a spus că va solicita Compartimentului de Inspecţie Internă să continue seria de teste de integritate şi fidelitate prin care, periodic, poliţiştii din judeţ să fie verificaţi cu privire la modul în care îşi fac meseria.

Din informaţiile noastre, la Poliţia Salcea au fost descoperite şi alte nereguli, nefiind exclus ca lista dosarelor măsluite să nu se oprească la cel instrumentat de agentul şef adjunct Constantin Ivan.

Acesta din urmă a ajuns, marţi, 20 ianuarie a.c., să fie încarcerat chiar în beciul instituţiei al cărei angajat este, după ce, susţin anchetatorii, a sustras înscrisuri dintr-un dosar penal, a falsificat documente şi a încercat să-l facă scăpat de răspunderea penală pe un şofer din Vereşti, care a fost prins beat criţă la volan, după ce a intrat cu maşina într-un parapet de protecţie.

După ce  i-a plătit 1200 de euro lui Ivan, au anunţat ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie –Serviciul Teritorial Suceava, şoferului cu pricina i-a scăzut miraculos alcoolemia, de la peste 2 la mie, cât avea iniţial, la sub 0,8 la mie, iar dosarul său penal s-a transformat într-o simplă contravenţie.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Ianuarie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.