Dana HUMOREANU
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat joi la ceremonia organizată de Ziua Eroilor în comuna Boroaia. Șoldan a informat, printr-un comunicat de presă, că a răspuns invitației adresate de primarul comunei, Vasile Berariu, de a participa la un triplu eveniment: celebrarea sărbătorii religioase Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și ziua localității.
Președintele CJ Suceava a declarat că le-a vorbit localnicilor despre nevoia de unitate, „mai ales după o perioadă în care diferențele politice au dus la dezbinare, inclusiv între prieteni sau în familie”, despre semnificația Zilei Eroilor, „care ne reamintește că libertatea noastră a fost câștigată de oameni care au lăsat deoparte orice diferență și au luptat împreună pentru același ideal: o țară liberă și unită”, „părinți, frați, fii care aveau griji, visuri, temeri”, „opinii diferite”, „dar când a venit vremea grea, au ales să lupte”, „să apere”, „să moară, dacă a fost nevoie, ca noi să putem trăi în libertate”.
„Este momentul să fim uniți pentru o Românie așa cum ne-o dorim cu toții. Una pentru care eroii pe care îi comemorăm astăzi s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori. Pentru același ideal. Pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român”, a fost mesajul președintelui Gheorghe Șoldan.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 29 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.