Monitorul de Suceava

Schema de ajutor de stat pentru înfiinţarea a 20 locuri de muncă, dezbătută în 2 săptămâni

Mediafax.ro

Proiectul de act normativ privind schema de ajutor de stat pentru companiile care înfiinţează cel puţin 20 de locuri de muncă va fi supus dezbaterii publice probabil în următoarele două săptămâni, urmând să intre în vigoare la 1 iulie, a declarat marţi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, informează Mediafax."Schema privind investiţiile companiilor româneşti în Republica Moldova se află într-un stadiu al dezbaterilor mai puţin avansat decât cel pentru schema privind ajutorul de stat pentru companiile care înfiinţează cel puţin 20 de locuri de muncă, însă ambele urmează să intre în vigoare de la 1 iulie şi probabil cea cu crearea de locuri de muncă va fi supusă dezbaterii publice în următoarele două săptămâni", a afirmat Voinea la la conferinţa internaţională organizată de Aspen Institute la Banca Naţională a României, pe tema finanţării economiilor din zona non-euro.El a arătat că vor beneficia de această schemă circa 1.000 de companii pe an, Guvernul având un buget de 500 milioane de lei pentru acest an, nivel care s-ar putea păstra şi anii viitori."Pentru anul curent avem 500 milioane lei în buget. De asemenea, pentru anii următori există mai multe variabile care trebuie avute în vedere, dar oricum nu mai puţin de 500 milioane lei pentru că deja avem angajamente care acum s-au transformat în tot atâtea obligaţii", a spus Voinea. Premierul Victor Ponta a anunţat la începutul lunii februarie că statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale aferente pentru firmele care creează minimum 20 locuri de muncă."Pentru companiile care creează minim 20 de locuri de muncă, statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielii salariale. Deci, nu e vorba de o scădere a impozitului sau a contribuţiilor sociale, e vorba de jumătate din cheltuiala salarială, din tot ce în limbajul comun înseamnă salariul pe care îl plăteşte angajatorul privat", a spus Ponta.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Martie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.