Monitorul de Suceava Sfârşit tragic

Scene de coşmar pe o stradă din Suceava, după ce un şofer a făcut infarct la volan

Florin PAIU

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, căruia i s-a făcut rău în timp ce se afla la volanul unui autoturism, a pierdut brusc controlul asupra direcţiei şi a tamponat o maşină parcată la marginea drumului. Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator şi, din păcate, nu a mai putut fi salvat. Scenele de coşmar s-au petrecut luni seară, în jurul orei 20.30, pe strada Mărăşeşti din municipiul Suceava, sub ochii mai multor martori care au încercat să-l ajute pe bărbat.

La faţa locului a sosit şi o ambulanţă, echipajul medical trecând la manevre de resuscitare, întrucât bărbatul, Viorel F., din Suceava, era în stop cardio-respirator. După efectuarea manevrelor de resuscitare bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde, la scurt timp, s-a constatat decesul.

S-a stabilit ulterior că bărbatul avea probleme cu inima şi din această cauză a decedat. Lămuriri exacte privind cauza decesului urmau să fie aduse de medicii legişti care au efectuat necropsia.

Evenimentul rutier în sine nu a fost grav, fiind o simplă tamponare, soldată doar cu pagube materiale.  



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Iunie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.