Monitorul de Suceava

Scandal între Radu Mazăre şi sindicaliştii din Portul Constanţa, care s-au acuzat reciproc

Mediafax.ro

Întâlnirea dintre Radu Mazăre şi sindicaliştii din Portul Constanţa nu a ajuns la rezultat, iar cele două părţi s-au acuzat reciproc, primarul spunându-le sindicaliştilor că îi apără pe milionarii din port, iar sindicatele acuzându-l că i-a forţat pe cei care au semnat pentru transferul de acţiuni, informează Mediafax.Primarul Radu Mazăre s-a întâlnit, luni, la sediul Prefecturii Constanţa, cu o delegaţie a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, care se opune ca statul să piardă pachetul majoritar de acţiuni la Portul Constanţa, prin transferul altor 13% din acţiuni către Consiliul Local, transmite corespondentul MEDIAFAX.Primarul le-a spus celor prezenţi că portul nu s-a dezvoltat cum ar fi trebuit în ultimii 24 de ani şi s-a declarat suprins de protestele sindicaliştilor."Sunt surprins că aţi iniţiat o acţiune de protest împotriva transferului de acţiuni către Primărie pentru că, în opinia mea, în ultimii 24 de ani portul nu s-a dezvoltat cum ar fi trebuit să se dezvolte. Dacă facem o plimbare prin port şi prin Mamaia constatăm că este o diferenţă enormă de investiţii, dezvoltare, locuri de muncă nou create. Aveţi temerea că rămâneţi fără locuri de muncă, dar interesul nostru este să creştem locurile de muncă şi investiţiile în port", a afirmat Radu Mazăre.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Mai 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.