Monitorul de Suceava

Şase persoane reţinute în urma percheziţiilor în canalizarea de la Gara de Nord din Bucureşti

Mediafax.ro

Florin Hora, zis Bruce Lee, şi cinci apropiaţi ai acestuia au fost reţinuţi în urma percheziţiilor în canalizarea care face legătura între Gara de Nord şi cartierul Grozăveşti din Capitală, procurorii urmând să ceară miercuri Tribunalului Bucureşti arestarea lor preventivă pentru trafic de droguri, informează Mediafax. Anchetatorii au ridicat marţi, din zona Gării de Nord şi cartierul Grozăveşti, 78 de persoane şi le-au dus la Secţia 3 Poliţie, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.Ulterior, 12 dintre cei ridicaţi la percheziţii au fost duşi pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), iar şase dintre aceştia au fost reţinuţi, printre care şi Florin Hora, cunoscut ca liderul oamenilor străzii din Capitală, suspectat că a constituit o grupare de trafic de droguri.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Iulie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.