Monitorul de Suceava Propunere

Şase elevi germani au studiat pentru o săptămână la Colegiul Naţional „Petru Rareş”

Oana ALPHONSO

Şase elevi din Germania, însoţiţi de un cadru didactic, au studiat, timp de o săptămână, la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava.

Prezenţa nemţilor la Suceava este rezultatul unui parteneriat pe care colegiul sucevean l-a încheiat acum patru ani cu Liceul “Wrenher-von-Braun” din Friedberg.

Schimbul de elevi a început cu vizita în Germania a şapte elevi de la “Petru Rareş”,  în primăvară, toţi fiind de la secţia matematică-informatică bilingv română-germană. Coordonatorii acestui proiect sunt profesorul Matthias Egger, din partea germană, şi profesorii Ştefania Mitre şi Mihail Erhan, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”. 

Elevii germani au locuit timp de o săptămână în familii sucevene şi au participat la orele de germană, informatică, latină, fizică, engleză, matematică, istorie şi franceză.

Parteneriatul dintre cele două instituţii de învăţământ continuă şi pe viitor, având în vedere că acordul între cele două instituţii de învăţământ a fost încheiat pe o perioadă de zece ani.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 31 Octombrie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.