Monitorul de Suceava Ghinion teribil

S-a înecat cu un strugure, a căzut pe stradă și a murit

Sandrinio NEAGU

Ghinion teribil pentru un bărbat din Șcheia, care a murit într-un mod de-a dreptul stupid.

În vârstă de 72 de ani, bărbatul se afla miercuri după-amiază în municipiul Suceava, pe strada Petru Rareș, mai jos de Piața Mare.

Septuagenarul a mâncat un strugure și s-ar fi înecat, iar după ce s-a asfixiat a căzut cu capul pe pavelele de pe trotuar.

A fost găsit de doi tineri care circulau prin zonă și care i-au acordat primul ajutor, după care au sunat la serviciul unic de urgență pentru a solicita prezența unui echipaj medical.

Operațiunea de resuscitare a durat circa 30 de minute, iar la final echipajul medical a declarat decesul.

Bărbatul nu avea la el documente, dar în bagaj i s-a găsit un telefon mobil care s-a dovedit al soției. Aceasta l-a recunoscut după ce a văzut fotografiile pe care polițiștii i le-au arătat.



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.