S-a dus Era „Hica”

Cu vreo douăzeci de ani în urmă, pe când fotbaliştii români începuseră să fie la mare căutare, echipe de top din Europa căutându-i şi bătându-se pentru ei, câţiva au ajuns şi în ţara cu cel mai spectaculos fotbal, şi nu oriunde, ci chiar la cele mai bune echipe din lume: Real Madrid şi Barcelona. Oricum, nu foarte mulţi români au ajuns în Spania, iar dintre ei, evident că încă şi mai puţini s-au integrat pe deplin. Dincolo de excepţionalii Hagi şi Popescu, din aceeaşi generaţie a mai trecut prin Spania şi Adrian Ilie. Nu chiar la Real şi Barca, dar nici Valencia nu este tocmai second hand. Hagi a reuşit performanţa de a juca la amândouă alea mari, având reuşite notabile, dar fără să dărâme munţii. Popescu, la Barca, a ajuns chiar căpitan (ba a câştigat şi un trofeu european, parcă în 1996, defuncta Cupa Cupelor), avându-l printre „subalterni” până şi pe „Pep” Guardiola. Putem spune, aşadar, că Hagi şi Popescu au atins vârful de carieră acolo. Fără a fi jucat la asemenea echipe, dar reuşind o integrare fără fisură, ceea ce a făcut din el un pilon fundamental al echipei sale, îl putem adăuga şi pe Craioveanu, care de altfel s-a şi „pensionat” în Spania, rămânând definitiv acolo. Chestia e că pe toţi trei îi cheamă Gică, drept pentru care perioadei respective îi putem spune fără a greşi, în pronunţie spaniolă, Era „Hica”. Cei 3 „Hica” probabil că privesc cu uimire cum pe urmele lor n-a mai călcat mult timp nimeni, abia anul acesta alţi 3 fotbalişti români lipindu-se la echipe spaniole de primă ligă, nu însă şi de primă mână. Unul din ei, Rusescu, mi se pare că încă n-a jucat vreun minut în campionat, altul, Torje, a prins câteva minute în care a arătat doar că nu e un fotbalist, ci o eroare, în timp ce Marica îşi aşteaptă şi el rândul. Dacă printre dumneavoastră mai sunt vreunii care se întreabă de ce aia era generaţia „de aur”, iar asta e cea de „loseri”, răspunsul e simplu: una e să fii titular şi căpitan la Barcelona, alta rezervă eternă la Espanyol.