Monitorul de Suceava

S-a dus Era „Hica”

Doru POPOVICI

Cu vreo douăzeci de ani în urmă, pe când fotbaliştii români începuseră să fie la mare căutare, echipe de top din Europa căutându-i şi bătându-se pentru ei, câţiva au ajuns şi în ţara cu cel mai spectaculos fotbal, şi nu oriunde, ci chiar la cele mai bune echipe din lume: Real Madrid şi Barcelona. Oricum, nu foarte mulţi români au ajuns în Spania, iar dintre ei, evident că încă şi mai puţini s-au integrat pe deplin. Dincolo de excepţionalii Hagi şi Popescu, din aceeaşi generaţie a mai trecut prin Spania şi Adrian Ilie. Nu chiar la Real şi Barca, dar nici Valencia nu este tocmai second hand. Hagi a reuşit performanţa de a juca la amândouă alea mari, având reuşite notabile, dar fără să dărâme munţii. Popescu, la Barca, a ajuns chiar căpitan (ba a câştigat şi un trofeu european, parcă în 1996, defuncta Cupa Cupelor), avându-l printre „subalterni” până şi pe „Pep” Guardiola. Putem spune, aşadar, că Hagi şi Popescu au atins vârful de carieră acolo. Fără a fi jucat la asemenea echipe, dar reuşind o integrare fără fisură, ceea ce a făcut din el un pilon fundamental al echipei sale, îl putem adăuga şi pe Craioveanu, care de altfel s-a şi „pensionat” în Spania, rămânând definitiv acolo. Chestia e că pe toţi trei îi cheamă Gică, drept pentru care perioadei respective îi putem spune fără a greşi, în pronunţie spaniolă, Era „Hica”. Cei 3 „Hica” probabil că privesc cu uimire cum pe urmele lor n-a mai călcat mult timp nimeni, abia anul acesta alţi 3 fotbalişti români lipindu-se la echipe spaniole de primă ligă, nu însă şi de primă mână. Unul din ei, Rusescu, mi se pare că încă n-a jucat vreun minut în campionat, altul, Torje, a prins câteva minute în care a arătat doar că nu e un fotbalist, ci o eroare, în timp ce Marica îşi aşteaptă şi el rândul. Dacă printre dumneavoastră mai sunt vreunii care se întreabă de ce aia era generaţia „de aur”, iar asta e cea de „loseri”, răspunsul e simplu: una e să fii titular şi căpitan la Barcelona, alta rezervă eternă la Espanyol.
 


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 31 Octombrie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.