Monitorul de Suceava Fiţe

Rihanna are pretenţii de divă

Cântăreaţa originară din Barbados, Rihanna, foarte în vogă la ora actuală, a cerut ca un echipaj al poliţiei irlandeze să elibereze şoseaua pe care va ajunge la o locaţie din Dublin, unde trebuie să susţină un concert, potrivit The Sun.

Starul a insistat să fie escortată permanent de un echipaj de poliţie în timpul vizitei sale în capitala irlandeză, pentru că la ultima sa vizită în Irlanda a remarcat faptul că traficul este foarte aglomerat.

"A cerut un echipaj complet de poliţie pentru a o escorta şi ajuta să învingă traficul din Dublin", a declarat o sursă apropiată organizatorilor concertului. "Acest lucru nu se va întâmpla", a adăugat aceasta.

Autoarea hitului "Umbrella" a solicitat un echipaj al poliţiei irlandeze şi pentru a-i asigura protecţia.

"Primim multe cereri de acest gen, pentru că artiştii din Statele Unite au pretenţii nebuneşti atunci când sunt în turneu", a adăugat sursa. "Totuşi, în Irlanda nu se poate întâmpla acest lucru. Încercăm să îndeplinim majoritatea condiţiilor Rihannei, pentru că este cel mai fierbinte star internaţional la momentul actual. Dar acum a mers prea departe", a mai spus sursa.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Noiembrie 2007.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.