Campionatul municipal
Gabriel TODERASCU
Ediţia 2007-2008 a Campionatului municipal de fotbal se apropie de sfârşit. Rich Club şi Revine au obţinut biletele pentru finală, după ce miercuri seară s-au impus în disputele din penultimul act al competiţiei. În primul meci al zilei, Rich Club a învins cu scorul de 5-1 gruparea NTS. În ciuda diferenţei mari de scor înregistrate la final, meciul în sine a fost destul de echilibrat, astfel că în cele din urmă s-a impus echipa care a ratat mai puţin. Cea de-a doua semifinală nu a avut practic istoric. Campioana en-titre, Revine a condus la un moment dat cu scorul de 4-0, şi a avut emoţii doar pe final, când Florconstruct a reuşit să se apropie la un singur gol. În final, Revine s-a impus cu scorul de 4-3. Aşadar Revine şi Rich Club îşi vor disputa în acest sezon titlul de campioană municipală, meciul decisiv urmând să se desfăşoare la o dată ce va fi stabilită ulterior.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Iunie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.