Monitorul de Suceava Liga a III-a

Rapid îşi joacă promovarea astăzi, la Paşcani

Gabriel TODERAŞCU

Gruparea suceveană Rapid are nevoie de o victorie astăzi la Paşcani, în ultima etapă a sezonului, pentru a fi sigură de promovarea în Liga a II-a. În acest moment „ceferiştii” conduc ierarhia Seriei I cu un punct în faţa rivalilor de la SC Bacău, care vor evolua în etapa a XXX-a pe teren propriu, cu Petrotub Roman. În cazul în care cele două echipe fruntaşe vor termina sezonul la egalitate de puncte, sucevenii vor fi cei care vor accede în Liga a II-a pentru că beneficiază de avantajul meciului direct.

În altă ordine de idei, rapidiştii sunt montaţi la maxim să câştige confruntarea cu CSM Paşcani, cu toate vor trebuie să se descurce fără cei şase jucători care au fost suspendaţi de conducerea clubului din motive disciplinare. „Avem la dispoziţie un lot numeros, aşa că putem să ne descurcăm şi fără Ghiviziu, Bosancu, Şuleru, Oniu, Romaniuc sau Jalbă. Acest joc trebuie câştigat oricum, indiferent de condiţiile în care se dispută. Cei care vor intra în teren la Paşcani au şansa să arate că au valoare şi nu au fost ţinuţi degeaba în lot până acum. Păcat că am ajuns să depindem de acest ultim meci, pentru că dacă am fi fost puţin mai atenţi, acum am fi fost deja în vacanţă, cu obiectivul îndeplinit. Dar poate că aşa a vrut Dumnezeu, să promovăm după o victorie la Paşcani, în ultima etapă”, a declarat tehnicianul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.

 

Iată programul complet al etapei a XXX-a:

CSM Paşcani – Rapid Suceava
FCM Dorohoi – Oţelul II Galaţi
SC Bacău – Petrotub Roman
CSM Râmnicu Sărat – Ceahlăul II Piatra Neamţ
CS Panciu – Aerostrar Bacău
Cetatea Târgu Neamţ – CSM Focşani
Politehnica Galaţi – ABC Stoicescu Buzău
Sporting Suceava stă.

 

Clasament

1. Rapid CFR Suceava  27     18     6       3       57-20          60    
2. SC Bacău         27     18     5       4       49-15          59    
3. Petrotub Roman        27     14     7       6       50-25          49    
4. Sporting Suceava      28     13     6       9       42-35          45
5. CSM Râmnicu Sărat27     13     5       9       41-28          44    
6. CS Panciu        27     11     8       8       30-23          41
7. Aerostar Bacău         27     12     4       11     29-26          40
8. Oţelul II Galaţi27     11     6       10     47-43          39
9. FCM Dorohoi  27     10     7       10     34-30          37                                 
10. CSM Paşcani27     10     6       11     26-34          36
11. Ceahlăul II Piatra Neamţ  27     9       5       13     34-46          32             
12. Cetatea Târgu Neamţ       27     5       8       14     21-47          23    
13. Politehnica Galaţi    27     6       3       18     33-56          21
14. CSM Focşani27     5       6       16     15-41          21
15. ABC Stoicescu        27     5       4       18     24-63          19             


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Iunie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.