Monitorul de Suceava Liga a III-a

Rapid a promovat în premieră în eşalonul secund

Gabriel TODERAŞCU

La doi ani şi jumătate distanţă de la desfiinţarea FC Cetatea, Suceava are din nou o echipă în eşalonul secund al fotbalului românesc. „Vinovaţi” de această performanţă sunt rapidiştii suceveni, care au câştigat Seria I a Ligii a III-a după o luptă de gherilă dusă pe parcursul întregului sezon cu SC Bacău. Ieri, în meciul care a decis practic soarta promovării, Rapid s-a impus categoric pe terenul grupării CSM Paşcani, cu scorul de 3-0. Conştienţi de importanţa partidei, sucevenii au început deosebit de montaţi jocul şi au deschis scorul încă din minutul 11 prin Sumanariu, care a fructificat o centrare perfectă a lui Golofca. În continuare, jocul a fost la discreţia „ceferiştilor”, care au trecut de câteva ori pe lângă majorarea scorului prin Negru, Golofca şi Marinkovic. Inevitabilul s-a produs la 10 minute de la reluare, când Negru a dublat avantajul alb-vişiniilor după o acţiune personală de toată frumuseţea. La adăpostul acestei diferenţe de scor liniştitoare, sucevenii n-au mai riscat inutil, preferând să joace la conservarea rezultatului. Chiar şi aşa, tot Rapid a înscris şi ultimul gol al întâlnirii, prin Marinkovic, cu cinci minute înainte de fluierul final al arbitrului FIFA Alexandru Tudor din Bucureşti. „Sunt extrem de bucuros că am reuşit această promovare, pe care am obţinut-o cu multă muncă, în ultima etapă. Sunt atât de fericit încât îmi găsesc cu greu cuvintele, cred că trebuie să treacă ore bune ca să conştientizez ce performanţă am realizat la Rapid. Dedic această victorie tuturor suporterilor suceveni, care merită cu prisosinţă o echipă în eşalonul secund al fotbalului românesc”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu la finalul meciului de la Paşcani.

Rapid a evoluat în alcătuirea Pascal – I. Plămadă, Sava, Fl. Plămadă, Cornea - Golofca, Velescu, Sumanariu, Semeghin – Negru, Marinkovic. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Moldovan, Spătar, Stănescu şi Hrimiuc.

 

Iată rezultatele complete înregistrate în ultima etapă a sezonului 2011-2012:

CSM Paşcani – Rapid Suceava 0-3
FCM Dorohoi – Oţelul II Galaţi 4-1
SC Bacău – Petrotub Roman 4-1
CSM Râmnicu Sărat – Ceahlăul II Piatra Neamţ 4-1
CS Panciu – Aerostrar Bacău 1-3
Cetatea Târgu Neamţ – CSM Focşani 0-1
Politehnica Galaţi – ABC Stoicescu Buzău 5-0
Sporting Suceava stă.

 

Clasament

1. Rapid CFR Suceava  28     19     6       3       60-20          63    
2. SC Bacău         28     19     5       4       53-16          62    
3. Petrotub Roman        28     14     7       7       51-29          49    
4. CSM Râmnicu Sărat28     14     5       9       45-29          47
5. Sporting Suceava      28     13     6       9       42-35          45
6. Aerostar Bacău         28     13     4       11     32-27          43    
7. CS Panciu        28     11     8       9       31-26          41
8. FCM Dorohoi  28     11     7       10     38-31          40    
9. Oţelul II Galaţi28     11     6       11     48-47          39                       
10. CSM Paşcani28     10     6       12     26-37          36
11. Ceahlăul II Piatra Neamţ  28     9       5       14     35-50          32             
12. Politehnica Galaţi    28     7       3       18     38-56          24
13. CSM Focşani28     6       6       16     16-41          24
14. Cetatea Târgu Neamţ       28     5       8       15     21-48          23    
15. ABC Stoicescu        28     5       4       19     24-68          19    


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Iunie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.