Monitorul de Suceava Cooperare

Protocol de colaborare pe linie de mediu între România şi Republica Moldova, iniţiat la Suceava

Cosmin ROMEGA

Garda Naţională de Mediu din România şi Inspectoratul Ecologic de Stat din Republica Moldova vor conlucra la realizarea unor proiecte pe linie de mediu, ca urmare a unui protocol de colaborare iniţiat la Suceava.

Bazele acestei colaborări au fost puse în urmă cu câteva zile, cu prilejul vizitei la Suceava a comisarului general al Gărzii Naţionale de Mediu, Silvian Ionescu, în vederea participării la manifestările organizate cu prilejul preluării preşedinţiei Euroregiunii Prutul de Sus de către judeţul Suceava.

La eveniment au fost prezenţi ca invitaţi inspectorul şef al Inspectoratului Ecologic de Stat din Republica Moldova, Grigore Prisăcaru, inspectorul şef al Inspectoratului Ecologic Orhei, Ion Sava, şi preşedintele Mişcării Ecologiste din Republica Moldova, Alecu Reniţă, fiind iniţiată o colaborare între cele două instituţii, cu participarea organizaţiilor neguvernamentale din domeniul protecţiei mediului din cele două ţări,  în vederea promovării unor proiecte comune.

Silvian Ionescu s-a oferit ca, prin intermediul comisariatelor regionale de mediu din ţară, să le pună la dispoziţie colegilor de peste Prut experienţa acumulată în procesul de preaderare şi post aderare pentru sprijinirea Inspectoratului Ecologic de Stat din Republica Moldova în vederea alinierii legislaţiei de mediu la cerinţele europene.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Iunie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.