Proiectul „Cadetul de azi, pompierul de mâine”, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava
Daniela MICUŢARIU
Proiectul „Cadetul de azi, pompierul de mâine”, început în anul 2011 la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, proiect realizat în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, a ajuns la final. Ideea proiectului i-a aparţinut profesoarei Maria Reuţ, idee faţă de care conducerea ISU Suceava şi-a declarat disponibilitatea totală. Una dintre activităţile organizate în cadrul proiectului s-a numit "Pentru un start bun", care s-a desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, cu participarea mai multor invitaţi de seamă, specialişti din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, oameni de afaceri, jurnalişti. Discursul fiecărui invitat a urmărit două direcţii, după cum a explicat Maria Reuţ, „una de formare profesională şi a doua de responsabilizare a faptului că respectarea valorilor morale te fac un om împlinit”. Tot în cadrul acestei acţiuni au fost premiaţi elevii care au participat la proiect. Acţiunea "Pentru un start bun" a fost dublată de un proiect european al Asociaţiei "Sportul pentru toţi", intitulat IRISES, coordonat de Mihai Androhovici, vicepreşedinte al Federaţiei Române „Sportul pentru toţi”, proiect care are ca obiectiv principal orientarea profesională.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Aprilie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.